Iar Eminescu?

Pledoarie pentru un mod - onorant - de viata

Motto: „Nivelul culturii generale a natiei nu-l poate ridica nimeni cu umarul, timpul si munca umplu neajunsurile.” (Mihai Eminescu)

Sigur ca e greu sa vorbesti despre Eminescu într-o lume a altui tip de valori: calculator, Internet, cool, mega...orice etc. Nimeni nu neaga acest adevar, desi, adulti sau maturi în devenire suntem prinsi în vârtejul acestei noi realitati.

Si totusi, macar fulgurant, asemenea Ondinei, ne-ar fi greu fara raportarea la valori. Cele care seduc chiar prin faptul ca nu se sterg prin mecanismul uitarii. Un astfel de exemplu este Mihai Eminescu. Din nou. Iar si iar. Îndaratnic de statornic.

Despre el se stiu multe: „A, pai este piscul literaturii române!”, „Cum sa nu-l stiu?”, „Am învatat la scoala...” etc. etc. etc. Se stiu, chiar daca, uneori, îngaduitor de aproximativ, date ale nasterii si mortii, arborele genealogic, titluri de poezii, ori versuri fie integrale, fie cvasi exacte; se stie si despre marea lui iubire, receptata ca model pentru mai tinerii (si din ce în ce mai putinii) romantici incurabili, se stiu si cauze ale mortii (mai mult sau mai putin oficiale).

Si se mai stie înca ceva: ca în mijlocul burgului nostru (cosmopolit sau nu) este o scoala al carei nume e identic cu al sau: Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”. Dar daca întrebi unde este mai exact (spre deosebire de alte institutii de cultura are urbei – nu ca sa fim rautaciosi, ci corecti), trebuie sa dai (si) alte referinte: „vizavi de Stanca”, „mai jos de Regionala” – clujenii recunosc reperele.

Ce se stie mai putin sunt oportunitatile ce parca se agata de tine la fiecare pas, odata ce esti implicat în viata scolii pentru care, v-ati dat seama!, facem pledoarie: peste o suta de ani vechime atestata ca institutie scolara, liceu cu traditie de francofonie si, ceva mai recent, dar suficient pentru a fi câstigat deja renume, traditie spaniola si portugheza (ultima linie bilingva mentionata acum e, daca nu se stie (înca), a treia din tara – doar Bucurestiul si Constanta se mai pot lauda cu aceasta limba studiata), Scoala Europeana din 2008, oferta de dubla specializare (prin bilingvism), profesori laureati ai Ordinului Palme Academique (în generatia de aur), profesori doctori în stiinte, absolventi integrati în structurile superioare ale administratiei publice locale si centrale, structurile academice si culturale din România si din spatii francofone si nu numai, ori reîntorsi în liceul care i-a format, drept profesori ai altor generatii (Mai poti sa spui atunci „liceu-cimitir al tineretilor mele”?).

Lunile mai-iunie ale fiecarui an sunt febrile în familiile adolescentilor absolventi de gimnaziu: „Unde sa ma înscriu?”, „Si dupa ce termin liceul ce pot sa fac?”. Noi îti raspundem în limba ta: „Aici se face scoala!”, „Vino la noi, pentru ca poti face si altceva în afara de ore: teatru, cenaclu, club IMPACT, parteneriate de toate tipurile cu tineri din tara si din afara de vârsta si cu preocuparile tale etc.”, primesti în primul rând rasplata pentru munca ta: Premiul ADAMIA al Catedrei de limba si literatura româna, Premiile Impact, Premiul Absolventului, Premiile olimpicilor si multe altele. Respectul pentru calitate si pentru munca este de mult timp un atu al nostru, al „eminescienilor”.

Stim ca respectul se câstiga, nu se afiseaza si nici nu se impune. De aceea, într-o lume a optiunilor libere, a fi elev la „Eminescu” si, în aceeasi masura, profesor la „Eminescu” e, dincolo de onoare, un mod de viata.